Medierea in conflictele penale
În cazul proceselor penale, în cauzele în care legea permite împăcarea părţilor, persoanele aflate în conflict pot apela la propria lor rezolvare a disputei, atât anterior, cât şi ulterior declanşării unui litigiu pe rolul organelor de cercetare sau urmărire penală. În cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţele sau organele de cercetare penală vor lua act de această voinţă a părţilor, pronunţând o soluţie corespunzătoare cu dorinţa acestora.
Dispozitiile din lege se aplică cu precădere în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Nici în restul cauzelor penale medierea nu este exclusă, putându-se soluţiona pe această cale o multitudine de aspecte survenite în cadrul procesului penal (cel mai bun exemplu este cel referitor la soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, acest lucru se poate realiza în orice fel de cauză penală prin mediere).
Codul penal actual prevede că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vatamate în cazul următoarelor infracţiuni:
lovirea sau alte violenţe - art. 180;
vătămarea corporală - art. 181;
vătămarea corporală din culpă - art. 181 alin. (1) si (3);
violarea de domiciliu - art. 192 alin (1);
violarea secretului corespondenţei - art. 195;
divulgarea secretului profesional - art. 196;
violul - art. 197 alin. (1);
furtul pedepsit la plângerea prealabilă - art. 210;
abuzul de încredere - art. 213;
gestiunea frauduloasă - art. 214;
distrugerea - art. 217 alin. (1);
abandonul de familie - art. 305;
nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor - art. 307;
tulburarea folosinţei locuinţei - art. 320.
În funcţie de momentul apelării la mediere, distingem 3 situaţii:
a) în situaţia în care procedura de mediere se desfăşoară înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin împăcarea părţilor, persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată.
b) în situaţia în care procedura de mediere a fost declanşată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe perioada desfăşurării medierii. Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.
c) în cazul în care medierea se desfăşoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, ca urmare a prezentării de către părţi a contractului de mediere.
Suspendarea durează până la momentul când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de Legea nr. 192/2006 cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere.
Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea copiei după Procesul-verbal de închidere a procedurii de mediere, pe care mediatorul are obligaţia să-l comunice organului judiciar, prin care se constată că părţile nu s-au împăcat, sau, dacă acesta nu se comunică de către mediator, la expirarea termenului de 3 luni prevăzut de lege.
- Autentificare pentru a posta comentarii