Activitatea de mediere a fost practicată din cele mai vechi timpuri. Istoricii situează apariția acesteia în perioada comerțului fenician. Practicile din Grecia Antică și din Roma Antică au adus un ințeles adecvat termenului de „mediere”. Romanii au folosit mai multe denumiri pentru persoanele care se ocupau de acest proces, precum: medium, interpolator, conciliator, interlocutor și în final, mediator.
În domeniul comercial se recurge frecvent la mediere, în primul rând motivat de faptul că toate costurile pe care le implică o astfel de procedură sunt reduse în comparaţie cu cele ocazionate de calea litigioasă. De asemenea, confidenţialitatea, precum şi păstrarea sau consolidarea relaţiilor de afaceri constituie alte argumente pentru care medierea înregistrează un real succes în cadrul de afaceri românesc actual.
O lege specială aferentă raporturilor de muncă este LEGEA nr. 168 din 12 noiembrie 1999 privind solutionarea conflictelor de muncă, act normativ care, din numărul total de 91 de articole , cel puţin în două face referire la soluţionarea amiabilă a conflictelor dintre angajatori şi salariaţi.
Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.
În cazul proceselor penale, în cauzele în care legea permite împăcarea părţilor, persoanele aflate în conflict pot apela la propria lor rezolvare a disputei, atât anterior, cât şi ulterior declanşării unui litigiu pe rolul organelor de cercetare sau urmărire penală. În cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţele sau organele de cercetare penală vor lua act de această voinţă a părţilor, pronunţând o soluţie corespunzătoare cu dorinţa acestora.