Jump to Navigation

Avantajele Medierii

Trei calitati ale unui bun mediator

Istoria medierii

Avantaje in procesul de mediere

Ordonanta de urgenta nr. 51 din 21/04/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila

mediere Avand in vedere ca, potrivit calendarului de adoptare a actelor normative de transpunere a directivelor comunitare in vigoare, Romania avea obligatia transpunerii Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE privind imbunatatirea accesului la justitie in cazul litigiilor

transfrontaliere, prin stabilirea de reguli minimale comune referitoare la asistenta judiciara acordata in cadrul acestor categorii de cauze,
tinand cont ca directiva a carei transpunere trebuie asigurata prevede standarde minime pentru ca sistemul de asistenta judiciara sa fie considerat ca asigurand un acces efectiv la justitie cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, iar preluarea acestor standarde in plan legislativ presupune crearea unor conditii cel putin identice in plan intern, pentru a nu conduce la aparitia unor discriminari intre proprii cetateni si cetatenii celorlalte state membre ori persoane care au domiciliul ori resedinta obisnuita pe teritoriul unui stat membru si care ar solicita asistenta judiciara in fata instantelor sau a altor autoritati cu atributii jurisdictionale romane,
avand in vedere ca accesul la justitie - expresie a principiilor democratice intr-un stat de drept si a suprematiei legii - trebuie sa fie efectiv, iar costurile unei proceduri judiciare nu trebuie sa constituie o piedica in incercarea de a apela la justitie pentru realizarea sau apararea unui drept, justificand, in anumite situatii si conditii, sustinerea din partea statului, din resurse financiare publice,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

 
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.


CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1. - Ajutorul public judiciar reprezinta acea forma de asistenta acordata de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil si garantarea accesului egal la actul de justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciara, inclusiv pentru executarea silita a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii.
Art. 2. - (1) Prezenta ordonanta de urgenta este aplicabila in toate cazurile in care se solicita ajutor public judiciar in fata instantelor judecatoresti sau a altor autoritati cu atributii jurisdictionale romane de catre orice persoana fizica avand domiciliul sau resedinta obisnuita in Romania sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene.
(2) Pentru a determina daca solicitantul are domiciliul pe teritoriul Romaniei se aplica legea romana. In cazul in care solicitantul nu are domiciliul pe teritoriul Romaniei, pentru a se stabili daca acesta are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru se aplica legea statului membru in cauza.
(3) Stabilirea domiciliului sau a resedintei obisnuite se determina in functie de data depunerii cererii de ajutor public judiciar.
Art. 21. - (1) Prezenta ordonanta de urgenta este aplicabila si in cazul cererilor formulate de persoane fizice care nu au domiciliul sau resedinta obisnuita pe teritoriul Romaniei ori al altui stat membru al Uniunii Europene, in masura in care intre Romania si statul al carui cetatean este solicitantul sau pe al carui teritoriu isi are domiciliul exista o legatura conventionala care contine dispozitii referitoare la accesul international la justitie.
(2) Pentru statele cu care Romania nu are legaturi conventionale, accesul international la justitie poate fi acordat in baza curtoaziei internationale, sub rezerva principiului reciprocitatii.
Art. 3. - Ajutorul public judiciar prevazut de prezenta ordonanta de urgenta se acorda in cauze civile, comerciale, administrative, de munca si asigurari sociale, precum si in alte cauze, cu exceptia celor penale.
Art. 4. - Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, orice persoana fizica, in situatia in care nu poate face fata cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implica obtinerea unor consultatii juridice in vederea apararii unui drept sau interes legitim in justitie, fara a pune in pericol intretinerea sa ori a familiei sale.
Art. 5. - (1) In sensul prezentei ordonante de urgenta, prin familie se intelege sotul/sotia, copiii sau alti descendenti in linie dreapta in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinerea solicitantului, precum si copiii sau alti descendenti in linie dreapta in varsta de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, daca se afla in continuarea studiilor si in intretinerea solicitantului.
(2) In sensul prezentei ordonante de urgenta, se considera membru al familiei si persoana care are domiciliul ori resedinta comuna si gospodareste impreuna cu solicitantul, copiii sau alti descendenti in linie dreapta ai acesteia in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinerea solicitantului, precum si copiii sau alti descendenti in linie dreapta in varsta de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, daca se afla in continuarea studiilor si in intretinerea solicitantului.


CAPITOLUL II
Formele ajutorului public judiciar si conditiile de acordare

Art. 6. - Ajutorul public judiciar se poate acorda in urmatoarele forme:
a) plata onorariului pentru asigurarea reprezentarii, asistentei juridice si, dupa caz, a apararii, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim in justitie sau pentru prevenirea unui litigiu, denumita in continuare asistenta prin avocat;
b) plata expertului, traducatorului sau interpretului folosit in cursul procesului, cu incuviintarea instantei sau a autoritatii cu atributii jurisdictionale, daca aceasta plata incumba, potrivit legii, celui ce solicita ajutorul public judiciar;
c) plata onorariului executorului judecatoresc;
d) scutiri, reduceri, esalonari sau amanari de la plata taxelor judiciare prevazute de lege, inclusiv a celor datorate in faza de executare silita.
Art. 7. - Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, in oricare dintre formele prevazute la art. 6, fara a putea depasi, in total, in cursul unei perioade de un an, suma maxima echivalenta cu 12 salarii minime brute pe tara la nivelul anului in care a fost formulata cererea de acordare.
Art. 8. - (1) Beneficiaza de ajutor public judiciar in formele prevazute la art. 6 persoanele al caror venit mediu net lunar pe membru de familie, in ultimele doua luni anterioare formularii cererii, se situeaza sub nivelul de 500 lei. In acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avanseaza in intregime de catre stat.
(2) Daca venitul mediu net lunar pe membru de familie, in ultimele doua luni anterioare formularii cererii, se situeaza sub nivelul de 800 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avanseaza de catre stat in proportie de 50%.
(3) Ajutorul public judiciar se poate acorda si in alte situatii, proportional cu nevoile solicitantului, in cazul in care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natura sa ii limiteze accesul efectiv la justitie, inclusiv din cauza diferentelor de cost al vietii dintre statul membru in care acesta isi are domiciliul sau resedinta obisnuita si cel din Romania.
Art. 81. - Ajutorul public judiciar se acorda, potrivit prezentei ordonante de urgenta, independent de starea materiala a solicitantului, daca prin lege speciala se prevede dreptul la asistenta judiciara sau dreptul la asistenta juridica gratuita, ca masura de protectie, in considerarea unor situatii speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut si altele asemenea. In acest caz, ajutorul public judiciar se acorda fara indeplinirea criteriilor prevazute la art. 8, dar numai pentru apararea sau recunoasterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate in legatura cu situatia speciala care a justificat recunoasterea, prin lege, a dreptului la asistenta judiciara sau la asistenta juridica gratuita.
Art. 9. - La stabilirea venitului se iau in calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizatii, onorarii, rente, chirii, profit din activitati comerciale sau dintr-o activitate independenta si altele asemenea, precum si sumele datorate in mod periodic, cum ar fi chiriile si obligatiile de intretinere.
Art. 10. - Dreptul la ajutor public judiciar se stinge prin moartea partii sau prin imbunatatirea starii sale materiale pana la un nivel care sa ii permita sa faca fata costurilor procesului.
Art. 101. - Prezentul capitol nu aduce atingere prevederilor instrumentelor comunitare sau tratatelor internationale incheiate cu statele nemembre ale Uniunii Europene, care contin prevederi referitoare la angajamentele asumate de Romania privind accesul international la justitie in materie civila, obligatoriu, total si gratuit.

CAPITOLUL III
Competenta si procedura de acordare a ajutorului public judiciar

SECTIUNEA 1
Dispozitii comune

Art. 11. - (1) Cererea de acordare a ajutorului public judiciar se adreseaza instantei competente pentru solutionarea cauzei in care se solicita ajutorul; in cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea in executare a unei hotarari, cererea este de competenta instantei de executare.
(2) In cazul in care instanta competenta nu se poate stabili potrivit alin. (1), competenta este judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau resedinta solicitantul.
(3) Daca ajutorul public judiciar este solicitat intr-un proces in curs, cererea sau, dupa caz, cererile de acordare a ajutorului public judiciar se solutioneaza, daca legea nu prevede altfel, de completul investit cu solutionarea cererii principale.
Art. 12. - (1) Ajutorul public judiciar se acorda oricand in cursul judecatii, de la data formularii cererii de catre persoana interesata, si se mentine pe tot parcursul etapei procesuale in care a fost solicitat.
(2) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutita de taxa de timbru.
Art. 13. - (1) Ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei cai de atac se poate acorda in urma unei noi cereri.
(2) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar in vederea exercitarii unei cai de atac se adreseaza instantei a carei hotarare se ataca si se solutioneaza de urgenta, de un alt complet decat cel care a solutionat cauza pe fond. In cazul in care cererea de acordare a ajutorului public judiciar este admisa, durata necesara solutionarii acesteia se adauga termenului pentru exercitarea caii de atac.
(3) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar formulata ulterior introducerii caii de atac se adreseaza instantei competente sa solutioneze acea cale de atac.
Art. 14. - (1) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formuleaza in scris si va cuprinde mentiuni privind obiectul si natura procesului pentru care se solicita ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul si starea materiala a solicitantului si a familiei sale, atasandu-se inscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia si ale familiei sale, precum si dovezi cu privire la obligatiile de intretinere sau de plata. Cererea va fi insotita si de o declaratie pe propria raspundere a solicitantului in sensul de a preciza daca in cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, in ce forma, pentru ce cauza, precum si cuantumul acestui ajutor.
(2) La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune in vedere faptul ca, in cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecata ale celeilalte parti vor fi in sarcina sa, precum si posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar in cazul prevazut la art. 17 alin. (2).
(3) Instanta poate solicita orice lamuriri si dovezi partilor sau informatii scrise autoritatilor competente.
Art. 15. - (1) Asupra cererii de ajutor public judiciar instanta se pronunta, fara citarea partilor, prin incheiere motivata data in camera de consiliu.
(2) Impotriva incheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, in termen de 5 zile de la data comunicarii incheierii.
(3) Cererea de reexaminare se solutioneaza in camera de consiliu de un alt complet, instanta pronuntandu-se prin incheiere irevocabila.
Art. 16. - (1) Ajutorul public judiciar poate fi refuzat cand este solicitat abuziv, cand costul sau estimat este disproportionat fata de valoarea obiectului cauzei, precum si atunci cand acordarea ajutorului public judiciar nu se solicita pentru apararea unui interes legitim ori se solicita pentru o actiune care contravine ordinii publice sau celei constitutionale.
(2) Daca cererea pentru a carei solutionare se solicita ajutor public judiciar face parte din categoria celor care pot fi supuse medierii sau altor proceduri alternative de solutionare, cererea de ajutor public judiciar poate fi respinsa, daca se dovedeste ca solicitantul ajutorului public judiciar a refuzat anterior inceperii procesului sa urmeze o asemenea procedura.
(3) Ajutorul public judiciar poate fi refuzat atunci cand solicitantul pretinde despagubiri pentru atingeri aduse imaginii, onoarei sau reputatiei sale, in conditiile in care acesta nu a suferit vreun prejudiciu material, precum si in cazul in care cererea decurge din activitatea comerciala sau dintr-o activitate independenta desfasurata de solicitant.
Art. 17. - (1) Orice persoana interesata va putea sesiza oricand instanta care a incuviintat ajutorul public judiciar, prezentand dovezi cu privire la situatia reala a celui caruia i s-a incuviintat cererea; ajutorul public judiciar nu se suspenda in cursul noilor cercetari.
(2) Daca instanta constata ca cererea de ajutor public judiciar a fost facuta cu rea-credinta, prin ascunderea adevarului, va obliga, prin incheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despagubire a sumelor de care a fost scutit, precum si la o amenda in cuantum de pana la 5 ori suma pentru care a obtinut nejustificat scutirea.
(3) Impotriva incheierii se poate face numai cerere de reexaminare, putandu-se solicita motivat sa se revina asupra despagubirii sau a amenzii ori sa se dispuna reducerea acestora. Cererea se face in termen de 5 zile de la data comunicarii incheierii si se solutioneaza de un alt complet, prin incheiere irevocabila.
Art. 18. - Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin incuviintarea ajutorului public judiciar vor fi puse in sarcina celeilalte parti, daca aceasta a cazut in pretentiile sale. Partea cazuta in pretentii va fi obligata la plata catre stat a acestor sume.
Art. 19. - (1) Daca partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade in pretentii, cheltuielile procesuale avansate de catre stat raman in sarcina acestuia.
(2) Instanta poate dispune insa, odata cu solutionarea cauzei, obligarea partii care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, in tot sau in parte, a cheltuielilor avansate de catre stat, daca prin comportamentul nediligent avut in timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori daca prin hotarare judecatoreasca s-a constatat ca actiunea a fost exercitata abuziv.
Art. 20. - In cazul in care persoana care indeplineste conditiile prevazute la art. 8 alin. (1) sau (2) face dovada ca, anterior inceperii procesului, a parcurs procedura de mediere a litigiului, beneficiaza si de restituirea sumei platite mediatorului cu titlu de onorariu. De acelasi drept beneficiaza si persoana care indeplineste conditiile prevazute la art. 8 alin. (1) sau (2), daca solicita medierea dupa inceperea procesului, dar inainte de prima zi de infatisare. Suma la a carei restituire partea are dreptul se stabileste de instanta, prin incheiere pronuntata potrivit art. 15.
Art. 21. - (1) Dispozitivul incheierii cuprinzand obligatia de plata a sumelor prevazute la art. 17 alin. (2) si art. 18 constituie titlu executoriu.
(2) In cazul in care titlul executoriu este temei pentru executarea unei creante bugetare, acesta va fi comunicat din oficiu organelor competente.
Art. 22. - (1) Fondurile necesare acoperirii cheltuielilor pentru acordarea ajutorului public judiciar de catre stat in conditiile prezentei ordonante de urgenta, denumit in continuare fondul pentru ajutor public judiciar, se constituie din sumele prevazute la art. 25 alin. (1) si art. 26 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Fondul pentru ajutor public judiciar se cuprinde distinct in bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justitiei.
(3) Sumele reprezentand onorariile avocatului, expertului, traducatorului, interpretului, executorului judecatoresc sau mediatorului se platesc in cont bancar, prin virament sau in numerar, prin compartimentele economice ale tribunalelor.

 
SECTIUNEA a 2-a
Asistenta prin avocat
Art. 23. - Ajutorul public judiciar sub forma asistentei prin avocat se acorda conform prevederilor cuprinse in Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la asistenta judiciara sau asistenta judiciara gratuita.


SECTIUNEA a 3-a
Ajutorul public judiciar sub forma platii onorariului expertului, traducatorului sau interpretului

Art. 24. - (1) In cazul incuviintarii cererii de ajutor public judiciar, sub forma platii onorariului expertului, traducatorului sau interpretului, prin incheierea de incuviintare a asistentei se stabileste si onorariul provizoriu cuvenit acestora.
(2) Dupa prestarea serviciului pentru care s-a platit onorariul provizoriu, instanta va stabili onorariul definitiv.
Art. 25. - Incheierea pronuntata de instanta cu privire la onorariul provizoriu si, dupa caz, la sumele ce reprezinta diferenta intre onorariul provizoriu si cel definitiv constituie titlu executoriu.


SECTIUNEA a 4-a
Ajutorul public judiciar sub forma platii onorariului executorului judecatoresc

Art. 26. - (1) In cazul incuviintarii cererii de ajutor public judiciar sub forma platii onorariului executorului judecatoresc, prin incheierea de incuviintare a asistentei se stabileste si onorariul provizoriu cuvenit executorului judecatoresc, in functie de complexitatea dosarului la acea data.
(2) Cererea impreuna cu incheierea de incuviintare se trimit, de indata, camerei teritoriale a executorilor judecatoresti din circumscriptia teritoriala a acelei instante.
(3) Colegiul director al camerei teritoriale a executorilor judecatoresti are obligatia de a desemna, in termen de 3 zile, un executor judecatoresc, caruia ii transmite, odata cu instiintarea desemnarii, incheierea prevazuta la alin. (1). Presedintele are obligatia de a comunica si beneficiarului ajutorului public judiciar numele executorului judecatoresc desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el insusi desemnarea unui anumit executor judecatoresc, competent din punct de vedere teritorial.
Art. 27. - (1) Dupa indeplinirea atributiilor pe care legea si statutul le prevad in sarcina executorului judecatoresc, instanta va stabili, la cererea executorului judecatoresc, onorariul definitiv, in functie de complexitatea cauzei si de volumul activitatii desfasurate, in limitele onorariilor stabilite potrivit legii.
(2) Incheierea pronuntata de instanta cu privire la onorariul provizoriu si, dupa caz, la sumele ce reprezinta diferenta dintre onorariul provizoriu si cel definitiv constituie titlu executoriu, fara indeplinirea vreunei alte conditii sau formalitati.
 
Art. 28. - (1) Executorul judecatoresc desemnat potrivit art. 26 alin. (3) sa acorde ajutorul public judiciar nu poate refuza aceasta sarcina profesionala decat in caz de conflict de interese sau pentru alte motive justificate.
(2) Refuzul nejustificat de a prelua cazul sau de a continua executarea constituie abatere disciplinara, in conditiile legii.
Art. 29. - Refuzul nejustificat al beneficiarului sau renuntarea unilaterala si nejustificata a acestuia la executarea inceputa de executorul desemnat duce la incetarea ajutorului public sub forma platii onorariului executorului judecatoresc.
Art. 30. - (1) Executorul judecatoresc este dator sa depuna toate diligentele pentru ducerea la indeplinire a executarii in cauza in care a fost desemnat, sa manifeste constiinciozitate si probitate profesionala, sa indeplineasca cu celeritate demersurile prevazute de lege, cu respectarea drepturilor partilor, a obligatiilor sale profesionale si a normelor procedurale.
(2) Executorului judecatoresc care acorda ajutor public judiciar ii este interzis sa solicite sau sa primeasca alte sume de bani sau alte foloase de la partea asistata.
Art. 31. - (1) Impotriva modului de indeplinire a obligatiilor profesionale de catre executorul judecatoresc desemnat partea asistata poate face plangere la instanta care a incuviintat ajutorul public judiciar. In cazul in care plangerea este gasita intemeiata, instanta sesizeaza colegiul director al camerei teritoriale a executorilor judecatoresti in vederea inlocuirii executorului.
(2) Odata cu inlocuirea executorului judecatoresc, organele de conducere ale camerei teritoriale a executorilor judecatoresti vor lua masuri de verificare a activitatii executorului inlocuit si, daca este cazul, de sanctionare, potrivit legii.
Art. 32. - (1) In cazul in care beneficiarul asistentei judiciare renunta la continuarea executarii silite, executorul judecatoresc are obligatia de a instiinta camera teritoriala a executorilor judecatoresti, precum si instanta care a incuviintat ajutorul public judiciar.
(2) In acest caz, precum si in orice alta situatie in care executorul desemnat nu finalizeaza executarea silita, instanta stabileste onorariul proportional cu actele de executare efectuate, chiar sub nivelul minim stabilit potrivit art. 27 alin. (1).


SECTIUNEA a 5-a
Ajutorul public judiciar sub forma facilitatilor la plata taxelor judiciare

Art. 33. - In cazul incuviintarii cererii de acordare a facilitatilor la plata taxelor judiciare, prin incheiere se vor stabili fie scutirea de plata, fie, dupa caz, cota de reducere, termenele de plata si cuantumul ratelor.
Art. 34. - (1) In cazul in care taxele judiciare datorate sunt mai mari decat dublul venitului net lunar pe familie al solicitantului din luna anterioara formularii cererii de ajutor public judiciar, esalonarea platii se va face astfel incat rata lunara datorata sa nu depaseasca jumatate din venitul net pe familie, daca instanta nu apreciaza necesar a se acorda o alta forma de ajutor, mai favorabila.
(2) Esalonarea platii taxelor judiciare se poate face in cel mult 48 de rate lunare.


CAPITOLUL IV
Asistenta extrajudiciara

Art. 35. - (1) Asistenta prin avocat poate fi si extrajudiciara si consta in acordarea de consultatii, formularea de cereri, petitii, sesizari, initierea altor asemenea demersuri legale, precum si in reprezentarea in fata unor autoritati sau institutii publice, altele decat cele judiciare sau cu atributii jurisdictionale, in vederea realizarii unor drepturi sau interese legitime. Asistenta extrajudiciara trebuie sa conduca la furnizarea unor informatii clare si accesibile solicitantului, in conformitate cu prevederile legale in vigoare referitoare la institutiile competente, si, daca este posibil, la conditiile, termenele si procedurile prevazute de lege pentru recunoasterea, acordarea sau realizarea dreptului ori interesului pretins de solicitant.
(2) Asistenta extrajudiciara se acorda conform prevederilor Legii nr. 51/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 36. - Avocatul care a acordat asistenta extrajudiciara nu poate acorda asistenta judiciara aceleiasi persoane, pentru valorificarea ori apararea aceluiasi drept sau interes, in cazul in care beneficiarul asistentei extrajudiciare formuleaza cerere de chemare in judecata pentru valorificarea ori apararea acelui drept sau interes.
Art. 37. - Modul de plata si nivelul remuneratiei avocatilor pentru serviciile de asistenta extrajudiciara se stabilesc prin protocol incheiat intre Ministerul Justitiei si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania.


CAPITOLUL V
Organizarea, coordonarea si controlul activitatii de acordare a ajutorului public judiciar

Art. 38. - (1) Coordonarea si controlul activitatii de acordare a ajutorului public judiciar se fac de Ministerul Justitiei.
(2) Finantarea activitatii de acordare a ajutorului public judiciar se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justitiei. Sumele necesare ajutorului public judiciar se stabilesc anual prin legea bugetului de stat.
(3) Principalele atributii ale Ministerului Justitiei in domeniul coordonarii si controlului activitatii de acordarea a ajutorului public judiciar sunt:
a) exercita controlul si asigura coordonarea, sub aspect functional si organizatoric, in ceea ce priveste modul in care se acorda ajutorul public judiciar;
b) ia masuri pentru informarea publicului cu privire la sistemul de ajutor public judiciar;
c) stabileste, prin protocol sau prin ordin, potrivit legii, valoarea sau, dupa caz, limitele onorariilor pentru acordarea asistentei de catre avocat si, respectiv, pentru executorul judecatoresc;
d) evalueaza necesitatile bugetare pentru acordarea asistentei judiciare si propune bugetul, pentru a fi inclus, separat, in bugetul Ministerului Justitiei;
e) centralizeaza datele si informatiile referitoare la acordarea ajutorului public judiciar;
f) intocmeste criteriile statistice pentru evidenta datelor si informatiilor privind acordarea ajutorului public judiciar.
Art. 39. - (1) Datele si informatiile referitoare la acordarea ajutorului public judiciar se centralizeaza, se administreaza si se actualizeaza de Ministerul Justitiei.
(2) In vederea intocmirii si actualizarii evidentei, instantele judecatoresti si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania transmit Ministerului Justitiei, trimestrial, situatii privind cererile de acordare a ajutorului public judiciar si, respectiv, a asistentei extrajudiciare, cuprinzand date referitoare la incuviintarea si respingerea cererilor, inlocuirea avocatilor, a executorilor judecatoresti, precum si orice alte informatii solicitate de Ministerul Justitiei in vederea indeplinirii obligatiilor ce ii revin potrivit prezentei ordonante de urgenta.
Art. 40. - (1) Ministerul Justitiei poate face verificari, din oficiu sau la sesizarea oricarei persoane interesate, cu privire la realitatea situatiei materiale a celui care a beneficiat de asistenta extrajudiciara. Verificarile pot fi facute oricand, timp de 2 ani de la data acordarii acesteia.
(2) In cazul in care constata ca beneficiarul ajutorului public judiciar sau al asistentei extrajudiciare a prezentat date false sau a ascuns date in legatura cu situatia sa materiala, Ministerul Justitiei va sesiza organele fiscale competente, in vederea obligarii acestuia la restituirea sumelor de care a beneficiat in mod nejustificat.

 
CAPITOLUL VI
Reguli speciale privind acordarea ajutorului public judiciar cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau altor persoane care au domiciliul ori resedinta obisnuita pe teritoriul unui stat membru si formularea unei cereri de asistenta judiciara catre un alt stat membru al Uniunii Europene

Art. 41. - (1) Cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulata de cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau de persoane care au domiciliul sau resedinta obisnuita in unul dintre aceste state, altul decat Romania, se depune insotita de documente justificative:
a) fie prin intermediul autoritatii centrale a statului membru de domiciliu sau de resedinta al solicitantului;
b) fie prin intermediul autoritatii centrale romane;
c) fie direct la instanta romana competenta potrivit art. 11.
(2) Cererea, precum si inscrisurile doveditoare se depun traduse in limba romana.
Art. 42. - Cand cererea este depusa prin intermediul autoritatii centrale romane, aceasta are obligatia transmiterii catre instanta competenta.
Art. 43. - (1) In situatiile reglementate de prezenta sectiune, in cazul in care, la data formularii cererii de ajutor public judiciar, nu se poate determina instanta competenta potrivit art. 11, cererea se solutioneaza de Tribunalul Bucuresti.
(2) Asistenta extrajudiciara se asigura, in situatia prevazuta la alin. (1), de Baroul Bucuresti.
Art. 44. - Ajutorul public judiciar incuviintat potrivit prezentului capitol include, in afara formelor prevazute la art. 6, urmatoarele:
a) cheltuielile pentru traducerea inscrisurilor depuse de beneficiar si care au fost solicitate de instanta sau de autoritatea cu atributii jurisdictionale in vederea solutionarii cauzei;
b) asigurarea unui interpret in procedurile in fata instantei/autoritatii cu atributii jurisdictionale;
c) cheltuielile deplasarii in Romania, pe care beneficiarul asistentei sau o alta persoana trebuie sa o faca la cererea instantei ori a autoritatii cu atributii jurisdictionale ori in cazul in care legea prevede prezenta obligatorie a uneia dintre aceste persoane.
Art. 45. - (1) Cetatenii romani, precum si cetatenii straini si apatrizii, cu domiciliul sau resedinta obisnuita pe teritoriul Romaniei, beneficiaza de consultanta juridica gratuita din partea autoritatii centrale romane, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, in vederea obtinerii asistentei juridice in cauze de competenta instantelor unui alt stat membru al Uniunii Europene sau pentru executarea unei hotarari pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, in conditiile prevazute de legea acelui stat. Autoritatea centrala romana asista solicitantul, asigurandu-se ca cererea, completata conform anexei care face parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta, sa fie insotita de toate documentele conexe pretinse de autoritatea competenta a statului solicitat.
(2) Autoritatea centrala romana asigura traducerea cererii si a documentelor conexe necesare. Traducerea se face:
a) fie in limba oficiala a statului membru solicitat;
b) fie in una dintre limbile acelui stat ce corespunde uneia dintre limbile institutiilor Comunitatii;
c) fie in una dintre limbile acceptate de statul membru solicitat, potrivit Directivei (CE) nr. 8/2003 de imbunatatire a accesului la justitie in litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenta judiciara acordata in astfel de litigii.
(3) Autoritatea centrala romana, in termen de 15 zile de la data primirii cererii si a documentelor conexe, traduse conform alin. (2), le transmite autoritatii de primire competente a acelui stat membru.
Art. 46. - (1) Autoritatea centrala romana poate refuza transmiterea unei cereri de asistenta juridica intr-un alt stat membru daca o astfel de cerere este vadit neintemeiata sau excedeaza domeniului de aplicare al Directivei (CE) nr. 8/2003.
(2) In cazul in care cererea de asistenta juridica formulata si transmisa potrivit art. 45 este respinsa de autoritatea competenta a statului membru solicitat, autoritatea centrala romana va cere solicitantului restituirea cheltuielilor de traducere.
Art. 47. - Cererile si documentele conexe, transmise sau primite in conformitate cu prevederile prezentului capitol, sunt scutite de formalitatea legalizarii sau de orice alta formalitate echivalenta.
Art. 48. - Se desemneaza Ministerul Justitiei ca autoritate centrala romana in materia acordarii ajutorului public judiciar, in sensul Directivei (CE) nr. 8/2003.
Art. 49. - Cererile pentru acordarea ajutorului public judiciar, formulate conform prezentului capitol, se intocmesc potrivit formularului de cerere prevazut in anexa care face parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.


CAPITOLUL VII
Dispozitii finale si tranzitorii

Art. 50. - (1) Pentru ducerea la indeplinire, in calitate de autoritate centrala, a unor obligatii rezultate din prezenta ordonanta de urgenta sau asumate in cadrul cooperarii judiciare internationale, prin instrumentele internationale la care Romania este parte, Ministerul Justitiei poate incheia, potrivit legii, conventii de colaborare cu:
a) avocati, pentru furnizarea unor servicii de consultanta, asistenta si/sau reprezentare, dupa caz;
b) executori judecatoresti;
c) traducatori si interpreti.
(2) Pentru indeplinirea altor atributii care ii revin din aplicarea prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Justitiei poate incheia protocoale cu Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, cu Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti, cu organele reprezentative ale altor profesii ori cu alte institutii sau autoritati.
Art. 501. - Sumele reprezentand limitele de venit prevazute la art. 8 alin. (1) si (2) se pot actualiza prin hotarare a Guvernului.
Art. 502. - In situatia in care, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, beneficiarul ajutorului public dobandeste bunuri sau drepturi de creanta a caror valoare, respectiv cuantum, depaseste de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat sa restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevazuta la cap. III din prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 51. - Alineatul (1) al articolului 26 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
 "Art. 26. - (1) Sumele provenind din taxele judiciare de timbru, amenzile judiciare, impozitele incasate din onorariile avocatilor, ale notarilor publici si ale executorilor judecatoresti constituie venituri la bugetul de stat si se cuprind distinct in bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justitiei si vor fi folosite pentru finantarea sistemului de ajutor public judiciar."
Art. 52. - Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 53. - La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga art. 74-81 din Codul de procedura civila, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, alin. (1) al art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 295 alin. (11) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 54. - (1) Prezenta ordonanta de urgenta transpune Directiva Consiliului 2003/8/CE de imbunatatire a accesului la justitie in litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenta judiciara acordata in astfel de litigii, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L nr. 26 din 31 ianuarie 2003.
(2) Prevederile prezentei ordonante de urgenta care transpun prevederile Directivei (CE) nr. 8/2003 prevaleaza asupra dispozitiilor continute in acordurile bilaterale si multilaterale incheiate de statele membre, inclusiv:
a) Acordul european privind transmiterea cererilor de asistenta judiciara, semnat la Strasbourg la 27 ianuarie 1977, modificat prin Protocolul aditional la Acordul european privind transmiterea cererilor de asistenta judiciara, semnat la Moscova in 2001;
b) Conventia privind facilitarea accesului international la justitie, incheiata la Haga la 25 octombrie 1980.


 
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU

Contrasemneaza:
„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ„Ÿ
Ministrul justitiei,
Catalin Marian Predoiu
p. Ministrul internelor si reformei administrative,
Liviu Radu,
secretar de stat
Departamentul pentru Afaceri Europene,
Adrian Ciocanea,
secretar de stat
p. Ministrul economiei si finantelor,
Catalin Doica,
secretar de stat
Etichete:


Main menu 2

Dr. Radut Consulting